„Ex Igni Natus” e prima mea carte de poezie și a apărut într-o perioadă în care, aparent, romanele nu mai erau suficiente ca să spun tot ce aveam de spus, așa că am renunțat la personaje, la intrigă și la toate locurile în care te mai poți ascunde când scrii ficțiune și am rămas cu niște versuri în care lucrurile sunt ceva mai greu de mascat.

Titlul înseamnă „născut din foc” și, da, știu cum sună, dar cartea chiar s-a construit în jurul lucrurilor care ard în noi și nu neapărat în sensul frumos, vindecător și numai bun de pus peste o poză cu apusul. Am scris despre iubire, dorință, pierdere, sex, furie, moarte, despre oameni pe care nu i-am putut avea, despre oameni pe care i-am avut și mi-aș fi dorit să-i mai am, despre corp și despre toate urmele pe care le lasă în el lucrurile pe care mintea se încăpățânează să spună că le-a depășit.

Sunt poezii foarte diferite în carte, unele mai cuminți, altele deloc, unele care au pornit din lucruri trăite și altele în care realitatea s-a amestecat suficient de mult cu ficțiunea încât nici nu mai văd rostul să spun unde se termină una și începe cealaltă. Oricum, am învățat de mult că dacă scrii la persoana întâi, lumea presupune automat că ai făcut tot ce-ai pus pe hârtie, așa că măcar să le dau material.

Mi-a fost, culmea, mai greu să public poezie decât proză. Într-un roman poți să pui cea mai personală chestie pe care ai trăit-o în gura unui personaj și să dormi liniștit după, că doar e ficțiune, ce vreți de la mine? Poezia nu prea îți oferă luxul ăsta. E mai puțin loc între tine și ce-ai scris, iar în „Ex Igni Natus” sunt destule locuri în care distanța aia devine aproape inexistentă.

Nu vreau să spun că e o carte despre vindecare, pentru că am ajuns să folosim cuvântul ăsta pentru orice și nici nu cred că toate lucrurile prin care trecem trebuie să se termine obligatoriu cu o versiune mai bună a noastră. Unele experiențe te fac mai bun, altele te fac mai precaut, mai dificil, mai speriat sau pur și simplu diferit. Unele lucruri le înțelegi după ani, pe altele poate nu le înțelegi niciodată, dar asta nu înseamnă că nu înveți să trăiești cu ele.

Despre asta e, până la urmă, „Ex Igni Natus”: despre ce facem cu tot ce rămâne în noi după iubire, pierdere, dorință și oameni. Despre lucrurile care ne ard și despre faptul că, oricât de frumos sună povestea cu renașterea din propria cenușă, nu ieșim întotdeauna din foc mai puternici sau mai înțelepți.