Natalie Ester – Teatrul te învaţă să faci conexiune cu lumea din jurul tău

Natalie Ester este fără doar şi poate una dintre cele mai talentate actrițe contemporane, cunoscută pentru spectacolele captivante de la Teatrul Evreiesc, unde activează de peste 20 de ani. Pe lângă munca ei pe scenă, Natalie este, de asemenea, un coordonator şi-un profesor desăvârșit, folosind tehnici de teatru pentru a-i ajuta pe alții să atingă creșterea și dezvoltarea personală. Alături de soțul ei, Natalie a co-fondat și asociația culturală Ludus & Logos, producând piese de teatru independente care reprezintă versatilitatea ei ca artistă. Pasiunea ei pentru teatru și angajamentul de a-i ajuta pe alții fac din Natalie o figură cu adevărat unică și plină de inspiraţie în lumea artelor spectacolului, iar atelierele de dezvoltare prin teatru la care lucrează acum sunt printre puţinele ateliere de teatru din Bucureşti unde se lucrează cu adevărat şi unde poţi avea surpriza să descoperi că teatrul nu e prea departe de ceea ce trăim cu toţii în fiecare zi. ”Lumea-ntreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori – William Shakespeare

Cum abordezi o scenă de teatru când nu există conexiune cu partenerul de scenă? Bănuiesc că ai păţit. Şi culmea e c-o păţim cu toţii, cred, în viaţa din afara scenei, iar unii dintre noi, recunosc, nu prea ştim cum abordăm o astfel de situaţie. Am pățit, n-am pățit, treaba-i alta, pe scenă. Dacă ai ajuns acolo, ori ești actor, ori du-te acasă. În primul rând, de când ești în fașă, adică încă din primii ani de școală, înveți că actoria e muncă în echipă. Dacă visezi să faci meseria asta, atunci trebuie să înveți să exiști, în primul rând, pentru cel din fața ta. Nu joci pentru că ai visat tu când erai mic că o să porți coroană de rege și că o să te aclame lumea la scenă deschisă sau pe stradă, joci pentru partener. Ăsta e rostul tău când ești pe scenă. Să-i dai partenerului totul tău. Fără această preocupare principală niciun actor nu poate ajunge prea departe cu succesul lui. Când se întâmplă, că se poate întâmpla, să rămâi singur, partenerul tău direct devine publicul și grija ta, energia ta se mută pe el. Ce încerc să-ți spun e că nu poți face treabă bună de unul singur. Și în viață e la fel. Avem nevoie unii de ceilalți. În clipa în care dăruim tot ce-avem mai bun în noi celor din jur, înseamnă că știm ce trebuie făcut pentru a ne conecta la oamenii cu care relaționăm. Doar că, în viață, nu e musai să mergem pe același traseu cu cei cu care nu avem nimic în comun. Pe scenă, în schimb, drumurile personajelor sunt făcute pentru a se întâlni unele cu altele. Așa că, vezi tu, teatrul tocmai asta te învață: să faci conexiune cu lumea din jurul tău și dacă nu ești capabil să fii om, în cel mai frumos sens al cuvântului, în viața de zi cu zi, când ești actor și te sui pe scenă, ai datoria să scoți din tine tot frumosul ființei tale și să-l pui în slujba meseriei pe care ai ales-o. De-aia unii refuză, uneori, să confunde „omul” cu „artistul”.

Care este cel mai provocator aspect atunci când urci pe scenă? Să exiști cu adevărat în moment, să nu trăiești un personaj din reconstituiri, să nu creezi din amintiri, să fii acum, aici, conectat la clipă, la situație și, cum spuneam mai sus, la parteneri.

Care au fost activităţile tale favorite în copilărie şi de ce ai renunţat la ele? Se tot spune, mai ales când vorbim de teatru, că mulţi dintre noi am încetat să ne mai jucăm. De ce? Nu am renunțat nicio clipă la copilărie. Ce activitate puteam să am? Primeam scatoalce după cefă de la maică-mea tot timpul, că nu făceam nicio difernță între realitate și ficțiune, mințind tot timpul. Așa zice ea, că mințeam. Eu o corectez. Cream. Iar activitatea mea favorită era să organizez spectacole, inventând roluri și acțiuni pentru toată lumea, să ofer invitații și să oblig vecinii să privească manifestările noastre artistice, de la balcon. Erau jalnice. Mi-e dor de înot. La ăla am renunțat.

Cum te simţi acum, în momentul zero, în care răspunzi la întrebările astea? E 6 dimineața, mulțumesc de întrebare. Termin cafeaua și mă culc. La 10 sună ceasul.

Defineşte-mi iubirea lăsând la o parte alte sentimente pe care i le-ai atribuit iubirii. Iubirea este singurul motiv pentru care am venit pe planeta asta și este tot ce mă interesează.

Crezi că poate exista plăcere fără durere? Dar fericire fără tristeţe? Bine că nu m-ai întrebat dacă poate exista sus fără jos. Mă strădui să evit durerea și tristețea, căutând constant plăcerea, respectiv fericirea. Când vin bestiile peste mine iau gaviscon, omez și nurofen și-mi văd mai departe de căutările mele, de preocupările mele.

Imaginează-ţi că ai ajuns la 90 ani. Ce amintiri ţi-ai dori să ai încă prezente cu tine şi ce poveşti ţi-ar plăcea să spui? La cum trăiesc este aproape imposibil să ajung la 90 de ani. Mi-ar plăcea, în schimb, să fiu o amintire plăcută pentru ceilalți și să-i las pe ei să spună poveștile mele. Practic, îți cer să păstrezi interviul și să-l mai postezi din când în când, după ce mă car. Nu de alta, dar mi-au plăcut întrebările. Au potențialul să lase în urmă răspunsuri vii.

Povesteşte-mi puţin despre atelierele de dezvoltare prin tehnici teatrale pe care le coordonezi în cadrul asociaţiei Ludus & Logos. Către cine sunt destinate? Știi cum e, după mine, viața fără teatru? Ca o gură fără zâmbet. Oamenii n-au idee ce pierd. Uite, ca să-ți citez din meniul zilei: * ore bune fără telefon, departe de inteligența artificială * introspecție * extrospecție * disciplină * conectare * ascultare * atenție * observație * explorarea universului uman cu aceeași fascinație cu care alții explorează cosmosul * aparență și esență * incredibila forță a cuvântului, incredibila forță a tăcerii * control, echilibru, cunoaștere * realități paralele, lumi paralele * personalități și personaje * râs, plâns, emoție * gând, gândire * ochi, privire * suflete, euri * catharsis * evoluție spirituală * pace interioară, echilibru

Ce te-a inspirat să combini dezvoltarea personală cu teatrul? Că până la urmă la asta se rezumă atelierele. Nu-mi propun „dezvoltarea personală” a cuiva. Îmi propun să le împărtășesc oamenilor ceea ce am descoperit eu în ultimii 25 de ani, împletind teatrul cu pedagogia. Ceva mă face să cred că stagnarea e imposibilă și că dezvoltarea noastră, a tuturor, vine de la sine.

Cum vor contribui tehnicile de teatru la creşterea şi dezvoltarea personală? Când ajungi să descoperi câți oameni trăiesc în tine și ce potențial are fiecare, e limpede că ai înțeles că nu ești degeaba dotat cu capacitatea de a te transforma.

Îmi poţi da un exemplu de tehnică sau exerciţiu pe care oamenii o vor întâlni şi vor avea posibilitatea de a lucra cu ea la ateliere? Da. Mai întâi, îi vom arăta adevărului cât de des ne minte. Și-apoi, vom lua o minciună și o vom transforma în cel mai curat adevăr.

Care ar putea fi provocările sau obstacolele de care participanţii s-ar putea lovi la ateliere şi cum le abordezi? Ideile preconcepute. Lipsa disciplinei. Suficiența. Lipsa răbdării.Le abordez fără prejudecată, disciplinat, cu modestie și răbdare.

Cum creezi un mediu sigur şi de susţinere în care oamenii să se simtă încurajaţi să exploreze şi să se lase conduşi? Iubindu-i dezinteresat.

Ai vreun sfat pe care ţi-ai dori să-l oferi oamenilor care s-ar putea gândi să participe la atelierele voastre, însă nu sunt 100% convinşi? Nu-mi place să dau sfaturi. Eu am răbdare. Se va duce vorba acestor ateliere. Mă bazez, pentru început, pe tine. Mi-ai urmat sfatul și te-ai înscris, fără să fii 100% convins că îți faci un serviciu. Din iubire pentru mine, mai degrabă, ai simțit, cred, că vrei să-mi faci tu mie un serviciu. Și îți mulțumesc. Abia aștept să te văd fericit. Acum îți datorez asta.

Nu în ultimul rând, ştiu că ai lucrat cu o mână „încăpătoare” de liceeni la un spectacol care s-a dovedit a fi extraordinar de bun. Vreau să-mi povesteşti, pe scurt, experienţa ta cu ei şi cel mai important, vreau să ştiu cum şi-n ce fel s-au dezvoltat tinerii aceia lucrând atâtea luni cu tine? În momentul ăsta, când scriu, zâmbesc într-un fel anume și numai ei, tinerii despre care vorbești, mă pot face să zâmbesc așa. O să tac pentru că mă invadează emoții incredibile când mă gîndesc la copiii ăștia. Întâlnirea pe care ne-a facilitat-o teatrul ne-a lăsat mult mai bogați și ne-a legat pe viață. Tu o să publici dialogul nostru, ei îl vor citi. Poate răspund ei la întrebarea asta. Dacă nu, mai facem un interviu doar despre ei. Ar merita.